Gâsca cu gât roșu


Specia țintă este gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis), una din cele mai amenințate specii de gâscă la nivel mondial. Este inclusă în Anexa I a Directivei Păsări și pe lista elaborată de  Comitetului Ornis, listă care conține specii de păsări ce sunt o prioritate pentru finanțări prin  LIFE Nature. De asemenea, specia este inclusă pe Lista Roșie IUCN la Vulnerabile, în Appendix II la Convenția privind comerțul internațional cu specii pe cale de dispariție (CITES) și Appendix I și II la Convenția privind speciile migratoare (CMS).

Cuibărește în zona arctică a Rusiei și iernează de-a lungul coastelor nordice și vestice ale Mării Negre. Există lacune în cunoașterea arealului exact de cuibărire, a cartierelor de iernare și a distribuției populației în perioada migrației, când se crede că un număr semnificativ de indivizi ar putea ierna în alte zone decât cele menționate.

Mai mult

Deși cauza exactă a declinului drastic înregistrat la începutul secolului al XXI-lea la efectivele de gâscă cu gât roșu rămâne în mare parte o necunoscută, câteva amenințări  cheie au fost totuși identificate. Construirea unui număr din ce în ce mai mare de parcuri eoliene a condus la pierderea zonelor de hrănire, la care se poate adăuga și o mortalitate semnificativă ca urmare a coliziunii cu turbinele eoliene, în vreme ce dezvoltarea umană crescută în aceleași zone este probabil să ducă la pierderea habitatului și la un deranj mai mare. O analiză recentă a identificat vânătoarea ilegală și braconajul drept factori majori ce influențează stabilitatea populației cu o mortalitate ce se presupune a ajunge până la 40% sau chiar mai mult în timpul sezoanelor de vânătoare din Rusias și Kazakhstan, ce au loc primăvara și toamna. Deși sunt protejate legal pe tot timpul anului, gâștele sunt împușcate accidental sau deliberat.

Expansiunea operațiunilor de extragere și prelucrare a petrolului și gazelor în zona de cuibărire poate provoca deranj pentru păsări. În trecut, substanțele folosite la deratizare au produs o creștere semnificativă a mortalității în cartierele de iernare. Schimbările climatice au efecte directe clare asupra populației și contribuie la sporirea celorlalte amenințări.

Latest news

Gâsca cu gât roșu, protejată printr-un plan național elaborat de SOR

Read more

Noi pași în monitorizarea migrației gâștelor cu gât roșu cu ajutorul tehnologiei

Read more

Un nou caz de braconaj: Gârlițe mari, împușcate de braconieri la Săcele

Read more

Un nou record: Biologii SOR au numărat 24 de mii de gâște cu gât roșu

Read more