Colegii noștri care se aflau pe teren și au alertat autoritățile au numărat în acea zi peste 50.000 de gârlițe mari, dar și peste 4.000 de gâște cu gât roșu care iernează în zona Săcele – Vadu. Cele din urmă sunt o specie vulnerabilă la nivel global, populația totală fiind estimată la numai aproximativ 55.000 de exemplare. Cazurile de braconaj din România sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât cele două specii de gâște formează stoluri mixte, iar împușcările accidentale reprezintă una din marile amenințări la adresa gâștelor cu gât roșu.
„Avem un nou caz de braconaj care ne arată tot mai mult nevoia implementării unor soluții informatice care să asigure înregistrarea exemplarelor împușcate din speciile admise la vânătoare, pentru a descuraja braconajul. Fără un control real și transparent al activității de vânătoare, fenomenul braconajului nu va putea fi combătut”, a declarat directorul executiv al SOR, Dan Hulea.
Curtea de Apel Târgu Mureș a decis, pe 26 noiembrie 2021, suspendarea pentru sezonul 2021-2022 a cotelor de vânătoare pentru 25 de specii de păsări. Prin urmare, nu mai poate fi vânată niciuna din cele 25 de specii la care face referire decizia judecătorească: cioară grivă, cioară de semănătură, ciocârlie de câmp, cocoşar, coţofană, gaiţă, găinuşă de baltă, gâscă de vară, gârliţă mare, graur, guguștiuc, ieruncă, lișiță, porumbel gulerat, porumbel de scorbură, prepeliță, rață mare, rață mică, rață moțată, rață sunătoare, sitar de pădure, stăncuță, sturz de vâsc, sturz cântător, turturică.