Pentru al doilea an consecutiv, specialiști de la Universitatea din Kazahstanul de Nord și ai Asociației pentru Conservarea Biodiversității din Kazahstan (ASBK) au efectuat o expediție pe teren în nordul Kazahstanului, în timpul migrației de primăvară, pentru a captura și a echipa gâște sălbatice cu transmițătoare GSM-GPS.
Regiunea Kazahstanului de Nord este o zonă de tranzit pentru numeroase stoluri de gâște sălbatice care se îndreaptă spre teritoriile de cuibărit din Rusia arctică. Echipa care implementează proiectul LIFE for Safe Flight în Kazahstan, condusă de Ivan Zuban, căreie i s-a alăturat și Alexei Timoșenko, colegul din ASBK, a reușit să captureze cinci gâște cu gât roșu (Branta ruficollis), care au fost apoi inelate și echipate cu transmițătoare satelitare.
Din cauza restricțiilor și măsurilor de precauție legate de COVID, echipa BSPB nu s-a putut deplasa pentru a se alătura expediției din această primăvară. Însă prin asistența oferită de secretariatul AEWA, colegii bulgari au reușit să trimită în Kazahstan emițătoare pentru echiparea gâștelor cu gât roșu, astfel încât acestea au ajuns la timp, înainte de începerea activității de teren.
Demn de remarcat este faptul că transmițătoarele GSM-GPS cu care au fost echipate exemplarele capturate în cadrul acestei expediții sunt primele de acest tip. Ele au fost proiectate special pentru monitorizarea gâștelor cu gât roșu și au fost dezvoltate în perioada 2019-2020 de către compania Ornitela, în strânsă colaborare cu specialiștii ornitologi din BSPB.
Anul trecut transmițătoarele proiectate au fost testate cu succes pe gâștele cu gât roșu aflate în captivitate la Grădina Zoologică din Jersey. Recent, acest tip de transmițător a fost testat cu succes pe un număr mare de gâște călugărițe (apropiate ca dimensiuni și conformație de gâștele cu gât roșu) de către specialiștii din Marea Britanie. Principalele avantaje ale colierelor cu transmițător GSM-GPS sunt reducerea timpului de montare a echipamentului pe corpul păsării, precum și faptul că nu este nevoie de experiență și pregătire anterioare pentru a le fixa corespunzător, operațiunea fiind extrem de rapidă și simplă.
Rezultatele testărilor în teren asupra gâștelor călugărițe, efectuate de către colegii din Marea Britanie și studiul de la Grădina Zoologică din Jersey au arătat că transmițătoarele sunt suficient de fiabile și sigure și nu produc schimbări semnificative în comportamentul păsărilor, acestea obișnuindu-se ușor și repede cu ele.
Transmițătoarele au fos amplasate pe 3 masculi și 2 femele, iar în urma observării păsărilor s-a constatat că transmițătoarele nu prezintă motiv de îngrijorare. Sperăm că păsările își vor încheia cu succes migrația de primăvară, iar transmitătoarele vor putea colecta suficiente informații valoroase pentru conservarea acestei specii în lunile și anii următori. În acest an activitatea de teren și monitorizarea gâștelor cu gât roșu sunt susținute prin finanțarea acordată de Whitley Awards.
Scopul principal al activităților de monitorizare este, în primul rând, de a colecta mai multe date despre amenințările și factorii care contribuie la mortalitatea speciei Branta ruficollis în perioada migrației. Dar, în același timp, se urmărește sprijinirea activităților de monitorizare la fața locului în fiecare țară din zonă, precum și de colectare a datelor despre comportamentul și ciclul de viață ale gâștelor cu gât roșu în condițiile schimbărilor climatice și despre modul în care acestea afectează distribuția și comportamentul speciei în timpul migrației.
Deplasarea gâștelor echipate cu transmițătoare va putea fi observată în curând pe pagina web a proiectului LIFE for Safe Flight.